Numeroase cadavre au fost găsite în zona din estul Ucrainei unde s-a prăbuşit avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines. Fragmente ale fuselajului, numeroase cadavre şi bagaje sunt pe un câmp, în zona Grabov, în apropierea oraşului Şahtarsk, în regiunea Doneţk, relatează AFP. La locul prăbuşirii se află membri ai miliţiilor rebele şi pompieri. Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, ca avea la bord 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în regiunea ucraineană Doneţk, la circa 50 de kilometri de frontiera cu Rusia, într-o zonă în care mai multe aeronave au fost doborâte de separatişti proruşi.
Toţi pasagerii au murit, în urma prăbuşirii avionului de pasageri malaysian.
Conform agenţiei Interfax, avionul Boeing 777 decolase de la Amsterdam (Olanda) şi urma să ajungă la Kuala Lumpur (Malaysia).
'