Allen Hughes, un designer grafician din SUA, în vârstă de 65 de ani, a surprins instantaneul vieţii lui, pe malul abrupt al unei stânci din California, scrie
Daily Mail.
Bărbatul, aflat pe malul oceanului, în Santa Cruz, a fost martorul unei scene incredibile. El a fotografiat momentul în care tânar surfer a sărit de pe stancă, de la o înălţime de peste 10 metri, chiar în valurile furioase ale oceanului.
Foto: Daily Mail via Caters News Agency"Era o competiţie de surf, iar toţi sportivii erau deja în apă. Deodată, văd alergând un tânăr cu placa în mână spre marginea stâncii. Am avut inspiraţia să îmi pregătesc camera şi, până să îmi dau seama ce se întâmplă, l-am văzut sărind în valurile extrem de puternice. Întârziase la competiţie şi a vrut să ajungă repede în apă probabil. Pentru o secundă mi s-au tăiat genunchii. Curentul era atât de puternic încât putea fi aruncat foarte uşor în stânci. L-am văzut ieşind apoi la suprafaţă, în larg. Era ok", a declarat graficianul.