Antena 3 CNN Externe Hosni Mubarak: Autorităţile vor să mă omoare. Salvați-mă!

Hosni Mubarak: Autorităţile vor să mă omoare. Salvați-mă!

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 22:00 11 Iun 2012 Modificat la 22:00 11 Iun 2012
Hosni Mubarak: Autorităţile vor să mă omoare. Salvați-mă!
Foto: Intact Images/EPA
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, aflat în închisoare după condamnarea sa pe viaţă din 2 iunie, a acuzat autorităţile că intenţionează să-l omoare, în timp ce starea sănătăţii sale s-a degradat semnificativ.

Mubarak a transmis acest lucru prin avocatul său, Farid el-Dib, informează AFP.

”Vor să mă omoare. Salvaţi-mă dl Farid, găsiţi-mi o soluţie”, a afirmat fostul preşedinte egiptean citat de principalul său avocat care l-a apărat în timpul procesului, adăugând că starea sănătăţii lui Mubarak este ”foarte critică”.

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a intrat în comă în cursul zilei de luni, după ce mai întâi a făcut două stopuri cardiace și a fost resuscitat.

Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru reprimarea revoltei împotriva regimului său la începutul anului 2011, soldată cu 850 de morţi.



×
x close