Antena 3 CNN Externe Hillary Clinton glumeşte pe tema vârstei sale: "Voi fi cea mai tânără femeie preşedinte al SUA"

Hillary Clinton glumeşte pe tema vârstei sale: "Voi fi cea mai tânără femeie preşedinte al SUA"

1 minut de citit Publicat la 23:06 13 Iun 2015 Modificat la 23:06 13 Iun 2015
clinton.jpg
Foto: Agerpres
Candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton, de 67 de ani, a redus la tăcere întrebările privind vârsta sa, în cadrul primului său discurs de campanie, afirmând că ar deveni cea mai tânără femeie preşedinte din istoria SUA dacă ar fi aleasă, relatează AFP.

"Poate că nu sunt cea mai tânără dintre candidaţii în acest scrutin", a declarat ea la New York, într-un discurs susţinut în faţa a mii de simpatizanţi. "Dar voi fi cea mai tânără femeie preşedinte din istoria SUA... şi prima bunică!", a adăugat ea.

Cu zgârîie-norii din Manhattan în fundal, fosta primă doamnă s-a prezentat ca o "campioană" a clasei de mijloc, promiţând o serie de reforme economice, sociale şi politice.

"Candidez pentru ca economia să fie în slujba voastră, a fiecărui american", a spus Hillary Clinton, enumerând muncitori, infirmiere, camionagii, agricultori sau foști militari.

"Prosperitatea nu poate să fie numai pentru conducătorii de întreprinderii şi patronii de fonduri de investiţii. Democraţia nu poate fi numai în serviciul miliardarilor", a spus democrata, criticând din nou cartierul financiar Wall Street.

Pentru acest prim mare discurs, la două luni după ce şi-a anunţat oficial candidatura, Hillary Clinton a ales simbolic insula Franklin Roosevelt, fostul preşedinte american artizan al "New Deal". Pe lângă Roosevelt, fosta senatoare de New York a citat și doi alți foști președinți: soțul său Bill, prezent alături de ea lângă podium, și Barack Obama, al cărui secretar de stat a fost între 2009 și 2013.

Hillary Clinton a declarat că va dezvălui o serie de propuneri țintite în următoarele săptămâni, dar a dat câteva indicii. Candidata democrată doreşte o reformă fiscală pentru a determina întreprinderile să investească în SUA, ajutoare pentru antreprenori, creșterea bugetelor de cercetare şi transformarea SUA într-o "superputere a energiilor curate a secolului al XXI-lea".

Hillary Clinton a consacrat însă cea mai mare parte a discursului său drepturilor copiilor şi femeilor, făcând referire la copilăria dificilă a mamei sale şi propunând generalizarea învăţământului preșcolar înainte de şcoala primară şi ajutorarea familiilor pentru creşterea copiilor mici.

"Ţara noastră nu va fi competitivă sau echitabilă atâta timp cât nu vom ajuta familiile să le asigure copiilor lor cel mai bun start în viaţă", a subliniat ea.

×
Etichete: Hillary Clinton
x close