Proiectul, aprobat duminică de Guvern, anticipează un deficit bugetar de 8,5 % din PIB pentru 2011, cu aproape un procent mai mult decât ţinta de 7,6 % din PIB, convenită în acordul cu creditorii externi.
Un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor arată că ţinta nominală de 14,6 miliarde de euro, stabilită în acord pentru 2012, va fi respectată, dar ca procent din PIB, ţinta de 6,5% va fi depăşită.
O misiune a Băncii Centrale Europene, UE şi FMI, se află la Atena pentru a evalua situaţia financiar-fiscală şi gradul în care Grecia a respectat acordul încheiat în 2010 pentru finanţarea externă. În urma evaluării, instituţiile internaţionale vor stabili dacă vor livra cea de-a şasea tranşă din împrumut, în valoare de opt miliarde de euro. Fără aceşti bani, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată încă din luna octombrie.
Grecia a promis negociatorilor UE, FMI şi BCE că va reduce cu circa 20% salariile din sectorul public şi va diminua cu o cincime numărul de angajaţi ai statului până în 2015.