Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 a avut loc vineri dimineaţa în partea centrală a Greciei, la aproximativ 59 de kilometri nord-vest de capitală, a anunţat Observatorul din Atena.
Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale imediate, relatează AFP.
Epicentrul cutremurului, calificat ca "uşor", a fost localizat în Golful Corint, în Marea Mediterană, la aproximativ 24 de kilometri sud-vest de oraşul Teba.
Seismul s-a produs la ora locală 5.05 şi a fost resimţit la Atena, potrivit agenţiei de presă ANA.
Grecia este ţara europeană afectată cel mai frecvent de cutremure.