Franţa are un nou guvern, condus tot de Manuel Valls. Cabinetul nu a suferit mari schimbări, în afară de înlocuirea miniştrilor economiei, educaţiei şi culturii, care au criticat politica de austeritate promovată de Valls.
Noul ministru al economiei, Emmanuel Macron, în vârstă de 36 de ani, este un fost consilier al preşedintelui François Hollande, cu o vastă experienţă în mediul bancar.
Numirea sa a fost puternic criticată de politicienii de stânga care amintesc că, după alegerea sa, Hollande spunea că va combate influenţa marilor bănci asupra economiei.