Gordon Brown a estimat că Marea Britanie este pe cale să depăşească Germania în calitate de cea mai puternică economie a Europei în următorii zece ani, însă acest lucru va fi pus în pericol de o ieşire din Uniunea Europeană.
'Trebuie să spunem adevărul despre trei milioane de locuri de muncă, 25.000 de companii, 200 de miliarde de lire sterline exporturi anuale și 450 de miliarde de lire sterline în investiţii interne legate de Europa', a scris Brown într-un articol publicat marţi de ziarul The Guardian.
'Şi trebuie să vorbim despre modul în care opţiunea Hong Kong — 'părăsirea Europei pentru a se alătura Lumii' — este de fapt opţiunea Coreea de Nord, afară în frig cu doar câţiva prieteni, fără influenţă, cu puţine noi schimburi comerciale şi chiar mai puţine investiţii', a mai spus Gordon Brown.
Premierul David Cameron a promis să organizeze un referendum privind rămânerea Marii Britanii în UE până la sfârşitul anului 2017 în cazul în care Partidul Conservator va câştiga alegerile legislative din 7 mai.
Partidul Laburist al lui Gordon Brown, la egalitate cu conservatorii în majoritatea sondajelor de opinie, a făcut cunoscut că nu va organiza un astfel de referendum dacă nu există un transfer substanţial de competenţe naţionale către nivelul comunitar.
Un sondaj de opinie publicat luna trecută arată că sprijinul populaţiei pentru rămânerea Marii Britanii în UE a atins cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, 45% dintre britanici declarându-se în favoarea rămânerii, faţă de 35% împotriva rămânerii ţării în blocul comunitar.