
Forţele irakiene 'şi-au început munca pentru a ne curăţa oraşele dragi de aceşti terorişti', a declarat Maliki într-un comunicat, cu trimitere la jihadiștii care au preluat controlul, printre altele, asupra Mosulului, al doilea cel mai mare oraş irakian, în faţa unor forţe de securitate incapabile să le stăvilească progresia.
Maliki s-a deplasat vineri în orașul Samarra, asediat de jihadişti, pentru a asista la o reuniune de securitate în plină ofensivă a insurgenţilor.
Mii de voluntari au răspuns apelului Guvernului irakian, care a anunţat că va furniza armament tuturor cetăţenilor care se oferă voluntari să lupte împotriva insurgenţilor. Veniţi din diferite provincii, ei s-au adunat la baza al-Muthanna, în centrul Bagdadului, aşteptând să fie repartizaţi în diferite centre de antrenament create special de către autorităţi la Taji, în nordul capitalei.
În doar câteva zile, jihadiștii din Statul Islamic din Irak şi Levant (EIIL) au reușit să preia controlul asupra Mosul și a provinciei în care se află acesta Ninive (nord), Tikrit și a altor regiuni din provincia Salah ad Din, precum și sectoare ale provinciilor Diyala (est) și Kirkuk (nord), profitând de debandada forțelor de securitate. Și avansează în prezent spre Bagdad.
Pe de altă parte, armata a reușit să contreze miercuri un asalt la porţile Samarra, respingându-i pe jihadiştii care au înconjurat oraşul pentru a prelua controlul asupra altor sectoare din provincia Salah ad Din (nord). Dar, potrivit martorilor, insurgenții pregătesc un nou atac.