Avionul de vânătoare F-16, care
s-a prăbuşit luni în timpul unui zbor de antrenament la o bază NATO din Spania, provocând moartea a 11 persoane, a fost cauzat cel mai probabil de o defecţiune tehnică, apărută pe timpul decolării, relatează
AFP.
Cei doi piloţi aflaţi la manşă au încercat să se catapulteze, se arată într-un comunicat al Forţelor Aeriene Franceze, transmis astăzi publicităţii.
"Ceea ce ştim până acum este faptul că echipajul aeronavei a încercat, imediat după decolare, să se ejecteze. Acest aspect ne face să credem că este vorba de o defecţiune tehnică", a declarat Generalul Denis Mercier, comandantul Forţelor Aeriene Franceze.