Antena 3 CNN Externe EXPLOZIE la o rafinărie din Franţa. Două rezervoare pline au fost cuprinse de flăcări

EXPLOZIE la o rafinărie din Franţa. Două rezervoare pline au fost cuprinse de flăcări

<1 minut de citit Publicat la 11:41 14 Iul 2015 Modificat la 11:41 14 Iul 2015
1.jpg
Două explozii puternice s-au produs în această dimineaţă la o uzină petrochimică din Bouches-du-Rhône, sudul Franţei, în apropiere de Aeroportul Marseille Provence.

"Două rezervoare, situate la 500 de metri unul faţă de celălalt şi pline cu substanţe chimice, au fost afectate", a declarat o sursă oficială.

Primul rezervor conţine benzină, iar cel de-al doilea este plin cu naftha, un amestec de hidrocarburi lichide, extrem de inflamabil.
Peste 120 de pompieri au fost chemaţi să intervină la anihilarea flăcărilor.

Fumul gros se poate observa de la o distanţă de peste doi kilometri, iar vântul îndreaptă norul toxic spre oraşele Marignane, Les Pennes-Mirabeau şi St Victoret.

Incidentul a avut loc la rafinăria LyonDellBasell, o companie care operează pe cinci continente şi are peste 12.000 de angajaţi.

Potrivit presei, care citează autorităţile locale, nu există persoane rănite

×
x close