Peste 3.000 de persoane au fost evacuate joi de autorităţie din Taiwan şi sute de militari au fost mobilizaţi odată cu apropierea taifunului Tembin, care ameninţă insula cu rafale de vânt violente şi ploi torenţiale susceptibile să declanşeze alunecări de teren, relatează
AFP.
Taiwanezii încă îşi amintesc de
taifunul Morakot care a afectat insula pe 8 august 2009, cel mai important taifun din istoria ţării, în urma căruia
au murit aproximativ 600 de persoane, majoritatea acoperite de imense alunecări de teren, în sud.
Aproximativ 500 de militari au fost trimişi pentru a asigura evacuările în est, iar alţi aproximativ 50.000 au fost mobilizaţi. Tinerii mobilizaţi, dotaţi cu măşti care să îi protejeze de zidul de nisip ridicat de rafalele de vânt, au mers din casă în casă pentru a-i ajuta pe locuitorii bătrâni din comitatul Hualien (est).
Peste 3.000 de persoane, dintre care majoritatea în Hualien, îşi părăsiseră locuinţele joi, la ora locală 12.00 (7.00, ora României), potrivit Centrului Regional de Urgenţă.
Tembin, clasat ca taifun de categoria a 4-a pe scara Saffir-Simpson de cinci categorii, ar putea afecta Taitung, pe costa de est, încă de vineri. Însă traiectoria sa precisă este dificil să fie stabilită, deoarece un alt taifun, Bolaven, situat la aproximativ 1.600 de kilometri est de Taiwan, perturbă această traiectorie, potrivit Biroului taiwanez pentru Meteorologie.
Primele efecte ale taifunului Tembin urmează să se facă simţite încă de joi seara, a avertizat meteorologul Lin Ping-yu, contactat de AFP.
La ora locală 12.15 (7.15, ora României), Tembin se afla la aproximativ 230 de kilometri est de Taitung. Cu o rază de aproximativ 180 de kilometri, taifunul se deplasa uşor, cu aproximativ şase kilometri pe oră, rafalele de vânt atingând până la 144 de kilometri pe oră.
Estul Taiwanului a fost deja afectat, în august, de taifunul Saola, în urma căruia au murit şase persoane.