Anul 2012 este un an cu probleme. Calendarul mayaş, profeţiile lui Nostradamus, ba chiar semnele "din Lună şi din Stele" sau criza economică globală, toate arată către un sfârşit iminent.
Cu toate astea, o sectă, anonimă până nu demult, a început să-şi promoveze ideea. Pe data de 30 iunie 2012, toate guvernele vor cădea, toate monedele de schimb nu vor mai avea putere şi nu vor mai rămâne în viaţă decât adepţii sectei
Growing in Grace International.Această sectă este condusă de Jose de Luis de Jesus, care îşi spune cu mândrie şi Antichristul, ba mai mult, îi pune pe membrii sectei să îşi tatueze numărul 666 pe braţ.
El spune că este întruchiparea lui Dumnezeu pe pământ, dar este Antchirstul pentru că a reuşit să îl înfrângă pe Satana. Sute de panouri publicitare au fost împrăştiate în mai multe state din SUA, implorându-i pe oameni să sune la un număr de telefon şi să se pocăiască.
Episcopul acestei secte a declarat: "Pe data de 30 iunie, trupul muritor al lui de Jesus - făcut din carne şi oase - va deveni nemuritor, iar toţi adepţii acestei secte vor trece prin această transformare. Numai cei care au tatuat acest număr pe braţe vor fi scăpaţi. Restul oamenilor vor muri".
Secta aceasta a fost fondată în 1986, iar acum are sute de mii de adepţi.