![in coreea de nord 30 de elevi care s au uitat la seriale sud coreene au fost executati in public in coreea de nord 30 de elevi care s au uitat la seriale sud coreene au fost executati in public](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/19/in-coreea-de-nord-30-de-elevi-care-s-au-uitat-la-seriale-sud-coreene-au-fost-executati-in-public-913415.jpg)
Turcia este gata să participe în orice moment la o coaliţie pentru o intervenţie militară în Siria, o operaţiune pe care o consideră justificată de atacurile contra civililor, indiferent că se dovedeşte sau nu că regimul preşedintelui Bashar al-Assad a folosit arme chimice, a declarat, miercuri, premierul Recep Tayyip Erdogan, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
„Noi am spus deja că suntem gata să ne asumăm locul în orice fel de coaliţie”, a afirmat Erdogan, într-o conferinţă de presă organizată înaintea plecării spre Sankt Petersburg, acolo unde va participa la summitul G20.
Erdogan a subliniat că este convins că regimul lui Bashar al-Assad a folosit arme chimice în atacul din 21 august în apropiere de Damasc, în urma căruia au murit circa 1.300 de persoane.
Şeful guvernului turc l-a criticat, totodată, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, care se opune unei operaţiuni militare de răspuns împotriva Siriei, pe motiv că nu s-a dovedit responsabilitatea regimului de la Damasc pentru atacul cu arme chimice.