Cei trei sunt de asemenea acuzaţi că pregăteau atentate teroriste în Ţara Cantoanelor, informează ITAR-TASS.
Potrivit unor surse, aceştia ar fi fost arestaţi şi trimişi în detenţie încă din luna martie a acestui an, dar din motive de securitate, informaţiile au fost de-abia acum făcute publice.
O publicaţie centrală de la Berna, Neue Zurcher Zeitung, a anunţat ieri că cel puţin trei cetăţeni irakieni sunt bănuiţi că au încercat să formeze o celulă teroristă a SIIL, prin care să asigure finanţare şi sprijin logistic militanţilor extremişti.
Biroul Federal al Procuraturii Elveţiene investighează în prezent peste 20 de cazuri, în care sunt implicaţi jihadiştii radicali. Patru dintre aceste anchete fac referire la conexiunile cu teroriştii din Siria, relevă sursa citată.