Antena 3 CNN Externe Elon Musk: "Trebuie să folosim petrol și gaze, altfel civilizația se va prăbuși"

Elon Musk: "Trebuie să folosim petrol și gaze, altfel civilizația se va prăbuși"

Fondatorul Tesla și Space X, Elon Musk, a declarat astăzi că lumea trebuie să continue să extragă petrol și gaze pentru a susține civilizația, în timp ce continuă să dezvolte surse sustenabile de energie.

Elon Musk: "Trebuie să folosim petrol și gaze, altfel civilizația se va prăbuși"
Sursa foto: Hepta/ Zuma Press / Bob Daemmrich
de Mia Lungu    |    29 Aug 2022   •   20:40

 Potrivit lui Elon Musk, tranziția la energie sustenabilă va dura câteva decenii până se va finaliza, scrie agenția Reuters, citată de Adevarul.ro.

"Realist cred că trebuie să folosim petrol și gaze pe termen scurt, pentru că altfel civilizația se va prăbuși", a spus Musk, reporterilor, la o conferință pe tema energiei, în Norvegia.

Întrebat dacă ar trebui ca Norvegia să continue să foreze pentru petrol și gaze, Musk a spus: "Cred că niște explorare suplimentară este necesară acum". 

"Una dintre cele mai mari provocări pe care lumea le-a înfruntat vreodată este tranziția la energie sustenabilă și către o economie sustenabilă... Va dura câteva decenii până se va finaliza", a mai spus el. 

Acesta a mai precizat că generarea de energie eoliană offshore în Marea Nordului, combinată cu pachete de baterii staționare, ar putea fi o importantă sursă de energie. "Ar putea fi o puternică și sustenabilă sursă de energie în timpul iernii", a spus el.

În cadrul conferinței, fondatorul Tesla a spus de asemenea că producătorul de maşini electrice pregătește tehnologia de conducere autonomă, care ar putea fi gata până la sfârșitul anului și speră că ar putea fi lansată pe scară largă în SUA și, poate chiar și în Europa.

×
Subiecte în articol: Elon Musk petrol gaze
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close