Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că vicepreşedintele său, JD Vance, şi secretarul de stat american Marco Rubio ar constitui "echipa de vis" pentru Casa Albă, însă nu a indicat clar pe cine ar prefera dintre cei doi ca posibil succesor şi candidat la funcţia supremă, relatează marţi dpa, conform Agerpres. "Cred că fac o echipă de vis, dar astea sunt detalii minore. Sună a candidaţi la preşedinţie ş ivicepreşedinţie", a precizat liderul american în timpul declaraţiilor.
Cu toate acestea, Donald Trump a dat de înţeles că laudele sale la adresa celor doi colaboratori ai săi nu înseamnă nicidecum: "Să ai sprijinul meu în orice circumstanţe!".
În vârstă de 79 de ani, liderul american a făcut aceste remarci la un dineu în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, în cadrul ceremoniilor dedicate Săptămânii naţionale a poliţiei, invitându-şi oaspeţii să aplaude pe oricare dintre cei doi într-un concurs de popularitate improvizat.
Evocându-i pe potenţialii rivali democraţi, printre care fosta vicepreşedintă Kamala Harris şi guvernatorul de California, Gavin Newsom, el a spus că sunt "o mulţime de frumuseţi acolo, JD". "Vă invidiez pe voi şi pe ceilalţi, nu ştiu de ce!", a exclamat Trump.
"Cine va fi? Va fi JD? Va fi altcineva? Nu ştiu", a adăugat şeful Casei Albe.
Invitându-şi oaspeţii să-şi exprime opinia, el a adăugat: "Bine, hai să începem, sunteţi gata? Cui îi place JD Vance? Cui îi place Marco Rubio?"
"Apropo, cred că fac o echipă de vis, dar astea sunt detalii minore. Şi asta nu înseamnă să ai sprijinul meu în orice circumstanţe", a spus Donald Trump, remarcând în continuare: "Cred că sună a candidaţi la preşedinţie şi vicepreşedinţie".
Conform Constituţiei SUA, Donald Trump nu poate candida pentru un al treilea mandat, dar a sugerat în repetate rânduri că ar putea face acest lucru, deşi se pare că intenţia sa a fost mai degrabă aceea de a stârni o reacţie din partea criticilor săi.
În tabăra democrată, Kamala Harris a declarat din nou luna trecută că ia în considerare în mod serios o nouă candidatură la preşedinţie în 2028. În alegerile din 2024, ea l-a înlocuit pe preşedintele de la acea vreme, Joe Biden, în calitate de candidat al Partidului Democrat, după ce acesta se retrăsese din cursă, dar a pierdut în cele din urmă în faţa contracandidatului republican, Donald Trump.
