Antena 3 CNN Externe Diplomaţii sirieni, expulzaţi de urgenţă din mai multe state ale lumii, ca reacţie la masacrul de la Hula

Diplomaţii sirieni, expulzaţi de urgenţă din mai multe state ale lumii, ca reacţie la masacrul de la Hula

1 minut de citit Publicat la 20:27 29 Mai 2012 Modificat la 20:27 29 Mai 2012
Diplomaţii sirieni, expulzaţi de urgenţă din mai multe state ale lumii, ca reacţie la masacrul de la Hula
Foto: Mediafax
Guvernele mai multor state ale lumii au decis, marţi, expulzarea diplomaţilor sirieni, ca reacţie la masacrul de la Hula, din noaptea de vineri spre sâmbătă, soldat cu moartea a 108 persoane, scrie The Guardian.

Astfel, Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA, Canada, Elveţia, Italia, Spania, Bulgaria şi Australia au anunţat că au comunicat deja această decizie diplomaţiei siriene. Sancţiunea diplomatică vine în contextul întrevederii trimisului ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, cu preşedintele Bashar al-Assad.

Primul care a anunţat expulzarea diplomaţilor sirieni a fost preşedintele francez Francois Hollande, care şi-a descris decizia de a-l trimite acasă pe ambasadorul Siriei la Paris drept o "hotărâre venită după consultări cu partenerii noştri, şi nu una unilaterală".

"Considerăm că Guvernul sirian este responsabil de acest masacru", anunţă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, Victoria Nuland.

Zuheir Jabbour, cel mai înalt reprezentant sirian la Washington, a fost informat că are la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi SUA. La fel şi ambasadoarea Siriei în Elveţia, Lamia Shakkour, care a fost declarată persona non grata.

La rândul său, Ministerul spaniol de Externe a anunţat expulzarea ambasadorului sirian ca răspuns la "represiunea" regimului lui Bashar al-Assad.
   
"Ideea (unei acţiuni coordonate) este pe masă", declarase anterior un diplomat european pentru AFP, în timp ce ambasadorii celor 27 de state membre UE urmează să se reunească în cursul după-amiezii pentru a discuta despre situaţia din Siria, în urma masacrului de la Hula, soldat cu 108 morţi, dintre care 49 de copii.

Peste 108 de civili, dintre care 49 de copii, au fost ucişi vineri în bombardamentele armatei împotriva regiunii Hula, în centrul Siriei, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO). Bombardamentele au început vineri la prânz în regiunea Hula, în special în oraşele Taldo, la sud, şi Tibe la vest şi au continuat până în zori.

×
x close