"Aceste două schelete demonstrează că o credinţă străveche - cea a existenţei vampirilor - s-a menţinut pe teritoriul Bulgariei până în primul deceniu al secolului al XX-lea", a explicat Bojidar Dimitrov, directorul Muzeului Naţional de Istorie.
Potrivit credinţei pagâne, persoanele despre care se credea că ar putea deveni diabolice, erau înţepate în inimă după moarte, pentru a nu se transforma în vampiri. Acest ritual se petrecea în seara înmormântării şi era realizat cu ajutorul unui ţăruş de lemn sau de metal.
Potrivit lui Dimitrov, în jur de 200 de schelete supuse acestui tratament au fost descoperite pe teritoriul Bulgariei în ultimii ani.