Michael Schumacher, aflat de 83 de zile în comă indusă după accidentul suferit la schi, a pierdut 25% din greutatea corpului. În prezent, fostul pilot cântăreşte mai puţin de 50 de kilograme, informează Daily Mail. Cu toate că medicii au început să mişcoreze cantitatea de anestezice administrate lui Schumacher în urmă cu o lună, însă acesta este încă inconştient şi nu prezintă semne că ar recunoaşte mediul înconjurător.
”Pierderea în greutate este normală pentru pacienţii aflaţi în comă, însă 20 de kilograme este mult pentru persoanele cu greutate normală. Se poate presupune că muşchii săi s-au degradat major din cauza imobilităţii”, a declarat prof. dr. Curt Diehm, de la spitalul Karlsbad din Germania. Medicii sunt de părere că în cazul în care fostul pilot se trezeşte, va avea nevoie de ani de terapie pentru a-şi recăpăta pe deplin capacitatea de a se mişca şi de a vorbi.
Scenariul cel mai pesimist scenariu este acela de ”comă conştientă”, o stare vegetativă permanentă în care pacientul este conştient, însă nu se poate mişca sau vorbi. Soţia lui Michael Schumacher, Corinna, fiica sa Gina-Marie şi fiul său Mick petrec 8 ore pe zi alături de acesta. Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.