Nivelul de alertă de securitate a fost stabilit miercuri la cel de „ameninţare vitală".
Cel puţin o rachetă balistică având raza de acţiune de aproximativ 3.000 de kilometri a fost alimentată şi este pregătită de lansare, anunţă surse din cadrul serviciilor de informaţii sud-coreene.
Administraţia de la Washington şi Guvernul de la Seul apreciază că este foarte probabil ca regimul de la Phenian să efectueze un nou test balistic cu o rachetă având rază medie de acţiune.
Potrivit unor surse citate de CNN, Administraţia Barack Obama consideră că este foarte probabil ca regimul nord-coreean să testeze o rachetă în orice moment. Conform serviciilor de spionaj americane, Coreea de Nord a finalizat deja pregătirile în vederea lansării unei rachete.
La rândul său, Coreea de Sud a anunţat miercuri că este „forte probabil" ca regimul de la Phenian să efectueze un test cu o rachetă având rază medie de acţiune pentru o demonstraţie de forţă în contextul situaţiei tensionate.
În ultimele săptămâni, Coreea de Nord a ameninţat că ar putea ataca Statele Unite sau Coreea de Sud. Potrivit serviciilor de spionaj, regimul de la Phenian a transferat două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta de est.
Analiştii cred că este vorba de rachete de tip Musudan, cu raza de aproximativ 4.000 de kilometri. O astfel de rachetă poate ajunge pe Insula Guam (situată în Oceanul Pacific şi aparţinând SUA), dar nu şi pe teritoriul continental al Statelor Unite.