Cursurile au fost reluate, luni dimineaţă, în liceul din Brindisi, vizat de un atentat la sfârşitul săptămânii, care a fost soldat cu un deces, informează
AFP. Autorităţile îl caută încă pe autorul acestui act încă nerevendicat.
Elevii au revenit în băncile lor la liceul Morvillo Falcone, unde colegii au aşezat un urs de pluş pe locul lăsat gol de Melissa Bassi, în vârstă de 16 ani, ucisă aproape pe loc de explozia unei bombe formate din butelii de gaz, sâmbătă, cu puţin timp înainte de începerea cursurilor.
"Adio Melissa, vei rămâne întotdeauna în memoria celor care te-au iubit. Adio micule înger care zîmbeşti în ceruri", se putea citi pe un bilet ce însoţea un buchet de flori.
Directorul Angelo Rampino a salutat faptul că elevii au venit în număr mare la cursuri, în acest liceu profesional care oferă calificări în industria modei. Cu toate acestea, cei cinci liceeni, grav răniţi în atentat, au lipsit de la cursuri.
"Tinerii au reacţionat şi au revenit la ore. Este vestea cea mai importantă. Copiii plâng dar au regăsit forţa de a reveni", a constatat el.
În acest timp, anchetatorii coordonaţi de Parchetul din Brindisi s-au lansat într-o urmărire a autorului sau autorilor atentatului. Ei dispun de un portret robot realizat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în apropierea liceului.
Pe aceste imagini se vede un bărbat care se uită la tinerele ce coboară din autobuzul ce le aduce din satul lor, Mesagne, situat în apropiere de Brindisi, apoi apasă pe o telecomandă ce declanşează bomba, a declarat procurorul din Brindisi, Marco Dinapoli.
Procurorul privilegiază ipoteza unui "act izolat" comis de o persoană aflată "în război cu restul lumii", dar, pentru şeful diviziei antimafie şi antiterorism Cataldo Motta, nu există "nimic care să conducă în mod sigur" către această pistă.
Mai multe ziare publică luni o serie de imagini cu acest bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu aspect occidental dar cu trăsăturile abia vizibile, purtând o vestă închisă la culoare, pantaloni deschişi şi încălţăminte sport.