Doi copii răpiţi dintr-un orfelinat din România au fost găsiţi în Italia. Răpitorii, trei români, i-au dus pe adolescenţi la Milano şi i-au obligat să fure. Reţeaua era monitorizată de mai multă vreme, iar suspecţii au fost arestaţi de autorităţile italiene.
Adolescenţii de 15, respectiv 16 ani, provin dintr-un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea. Potrivit anchetatorilor, Valerian Mihalcea şi Vasile Danuţ Ligescu i-au urmărit pe copii câteva zile, înainte să-i răpească. I-au urcat apoi într-un microbuz şi i-au dus la Milano.
Oamenii legii încearcă să afle dacă răpitorii au intrat în curtea orfelinatului sau dacă i-au racolat pe cei doi băieţi de pe stradă. Autorităţile vâlcene spun că adolescenţii au plecat de bună voie.
La Milano, copiii au fost ţinuţi în apartamentul liderului grupării, Marius Adrian Bârdaşu din Vâlcea. Reţeaua din care făceau parte cei trei era filată de mai multă vreme de poliţişti.
Surse judiciare susţin că membrii acestei grupări au răpit mai mulţi copii din orfelinatele din România, dar coordonau şi câteva reţele de prostituţie de pe teritoriul Italiei.
Cei 3 vor fi judecaţi atât în Italia, cât şi în România pentru faptele lor.