Preşedinţii Statelor Unite şi Cubei, Barack Obama şi Raul Castro, au vorbit la telefon pentru a doua oară, a anunţat un oficial de la Casa Albă, citat de revista
Time. Conversaţia telefonică a avut loc miercuri, înainte ca preşedintele Obama să plece în turneul din Jamaica şi Panama.
În cursul Summitului Americii, Obama ar urma să aibă o întrevedere istorică cu Raul Castro.
Preşedinţia SUA nu a oferit detalii despre a doua discuţie dintre Obama şi Castro, care intervine pe fondul normalizării relaţiilor bilaterale.