Preşedinţia egipteană a anunţat, miercuri, instaurarea stării de urgenţă pentru o lună în această ţară, după intervenţia sângeroasă a forţelor de ordine pentru dispersarea manifestanţilor islamişti din două pieţe din Cairo, relatează
AFP.Cel puţin
149 de manifestanţi au fost ucişi în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine, informează ministerul egiptean de Interne.
Susţinătorii preşedintelui Mohamed Morsi, demis de armată la 3 iulie, şi-au multiplicat manifestaţiile în toată capitala şi în mai multe alte oraşe mari din ţară.
AICI, LIVE, IMAGINI DE LA ACŢIUNEA POLIŢIEI DIN CAIROUPDATE 21.00 -
Franţa a cerut miercuri "încetarea imediată a acţiunilor de reprimare" din Egipt, sesizând ONU şi principalii săi parteneri "pentru adoptarea unei poziţii internaţionale", anunţă ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.
UPDATE 19.00 - Violenţele izbucnite în Cairo şi în alte oraşe s-au soldat cu 149 de morţi, a comunicat Ministerul de Interne.
UPDATE 18.45 -
Casa Albă a condamnat folosirea violenţei împotriva manifestanţilor de către armata egipteană şi s-a opus revenirii la starea de urgenţă în Egipt, relatează
AFP. De asemenea, Statele Unite "se opun reîntoarcerii la stare de urgenţă" în Egipt, decretată miercuri.
UPDATE 17.00 -
Preşedinţia egipteană a anunţat, miercuri, instaurarea stării de urgenţă pentru o lună în această ţară.
UPDATE 15.45 -
Un nou bilanţ provizoriu indică cel puţin 124 de morţi în rândul susţinătorilor preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, a anunţat un jurnalist al AFP, care a numărat cadavrele de la trei morgi improvizate.
Acest bilanţ din piaţa Rabaa al-Adawiya, cartierul general al manifestanţilor, care o ocupă de peste o lună, nu include eventualii morţi din piaţa Nahda sau din alte zone unde au avut loc confruntări. Manifestanţii vorbesc de peste 2.200 de morţi şi 10.000 de răniţi, cifre imposibil de confirmat din surse independente.
UPDATE 15.00 - Moscheea Al-Azhar din Cairo, autoritatea sunnită supremă, s-a desolidarizat miercuri de operaţiunea poliţiei, în urma căreia au murit zeci de susţinători ai lui Mohamed Morsi, după ce a susţinut destituirea preşedintelui istamist, relatează AFP.
"Al-Azhar vrea să le spună egiptenilor că nu a ştiut despre metodele utilizate (de poliţie) pentru a-i dispersa pe manifestanţi, decât ce a aflat din presă", a declarat marele imam al moscheei, Ahmed el-Tayyeb, la postul de televiziune publică.
UPDATE 12.40 - Susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată, au incendiat miercuri o biserică coptă la Sohag, în centrul Egiptului, ca represalii faţă de dispersarea acţiunilor lor de ocupare de către poliţie, la Cairo, a anunţat agenţia oficială Mena, scrie AFP.
Ei au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra Bisericii Mar Gerges, situată în incinta diocezei din acest oraş, în care trăieşte o importantă comunitate creştină, a precizat agenţia. Copţii, care reprezintă 6-10% din populaţia ţării, au contribuit la mişcarea care l-a înlăturat pe Morsi de la putere.
UDPATE 11.20 - Trenurile spre şi dinspre Cairo au fost blocate miercuri, în urma asaltului sângeros asupra pieţelor ocupate de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, cu scopul de a evita regruparea manifestaţiilor în afara capitalei, a anunţat Guvernul.
Cel puţin 43 de manifestanţi au fost ucişi, unii prin împuşcare, potrivit AFP, dar şi doi membri ai forţelor de securitate, afirmă Ministerul de Interne.
Mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine fostul şef de stat islamist, afirmă că în "masacru" au fost ucise "peste 250 de persoane" în rândul manifestanţilor pro-Morsi.
UPDATE 10.30 - Piaţa Nahda, cea mai mică dintre cele două pieţe ocupate, la Cairo, de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi se află "sub control", a anunţat miercuri Ministerul egiptean de Interne, după două ore de la intervenţia poliţiei.
Un jurnalist AFP a putut să numere 17 cadavre aliniate într-o morgă improvizată, în Piaţa Rabaa al-Adawiya, pe care manifestanţi o ocupă de peste o lună, reclamând reinstalarea în funcţie a lui Morsi, destituit şi arestat de armată pe 3 iulie.
Pe de altă parte, Ministerul egiptean de Interne a anunţat că în operaţiune au fost ucişi cel puţin doi poliţişti.
Concomitent, mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine Morsi, i-a îndemnat pe susţinătorii fostului şef de stat islamist să iasă în stradă.