Antena 3 CNN Externe Cine este responsabil pentru criza din Ucraina. UE a adăugat 11 persoane pe lista celor care vor fi pedepsiţi

Cine este responsabil pentru criza din Ucraina. UE a adăugat 11 persoane pe lista celor care vor fi pedepsiţi

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:52 10 Iul 2014 Modificat la 06:52 10 Iul 2014
Ukraine-Crisis-Leaves-United-States-No-Moral-Authority-650x365.jpg
UE se pregăteşte să adauge încă 11 nume pe lista cu persoane vizate de sancţiuni ţintite pentru responsabilitatea lor în criza ucraineană, au anunţat miercuri surse europene.

Un "acord preliminar" în acest sens a fost găsit la finalul unor negocieri a ambasadorilor celor 28 de state membre UE, a precizat o sursă. Acordul urmează să fie oficializat "în următoarele zile", a anunţat ea.

Potrivit unei alte surse europene, ambasadorii au căzut de acord să adauge încă 11 separatişti ucraineni pe lista cu persoane vizate de sancţiuni. Până în prezent, 61 de persoane sunt vizate de astfel de măsuri.

Pe de altă parte, Germania şi Franţa l-au invitat miercuri pe preşedinele ucrainean, Petro Poroşenko, să dea dovadă de "reţinere" pe plan militar.


 

×
x close