Papa Ioan Paul I a murit după numai 33 de zile de pontificat (26 august 1978 – 28 septembrie 1978). Este unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria Bisericii catolice. În faţa credincioşilor, oficialii Bisericii au anunţat drept cauză a morţii sale infarctul miocardic (stop cardiac). Dar există multă confuzie şi neclaritate în detaliile despre moartea sa fulgeratoare, iar multe voci strigau “CRIMĂ!”.
“Papa cel surâzător”, cum l-au numit cei care l-au preţuit, s-a născut pe 17 octombrie 1912 langa Belluno, în Italia. Albino Luciani (numele său adevărat) a fost numit arhiepiscop în 1958, patriarh al Veneţiei în 1969 şi cardinal în 1973. Credea cu toată tăria în ecumenism şi în reducerea averii Bisericii.
Era sincer, deschis, umil şi nu aspira la scaunul papal. După moartea Papei Paul al VI-lea, Luciani a fost ales în cea de-a doua zi a Conclavului din 1978. A refuzat să poarte tiara papală şi nu a acceptat să fie plimbat în scaunul gestatorial. Avea de gând să revizuiască poziţia Bisericii despre contracepţie, să desfiinţeze banca Vaticanului şi să demită mulţi cardinali masoni.
Imediat ce a urcat pe scaunul papal, Papa Ioan Paul I a început investigarea Băncii Vaticanului şi dorea să renunte la toţi marii prelaţi care erau francmasoni.
Era pe punctul de a face câteva demiteri şi noi numiri, îndepărtându-i pe cei acuzaţi de operaţiuni financiare şi acţiuni suspecte. Toate acestea constituie motivele uciderii sale, potrivit scriitorului Yallop care a făcut o anchetă amănunţită în acest caz.
În cartea sa “În numele Domnului: o investigaţie despre uciderea Papei Ioan Paul I” (apăruta în 1984), David Yallop afirmă că a fost folosită otrava numită “digitalis”. "A fost asasinat de Diavolii Vaticanului", spune acesta.
Papa lua medicamente pentru tensiune arterială scăzută, astfel încat chiar şi o jumătate de linguriţă de digitalis îi putea fi fatală. Dar Papa suferea şi de o proastă circulaţie a sângelui care a dus în 1975 la o embolie a ochiului. Nu se ştie însă cine a reusit să-i strecoare otrava în medicamentul lichid Effortil pe care-l lua zilnic.
Cert este că există multe contradicţii în legătură cu moartea sa. Raportul iniţial al Cardinalului Villot spunea că Sfântul Părinte a fost găsit mort de Sora Vincenzia şi nu de un secretar. Într-un raport se spunea că a fost găsit mort în baie, în timp ce altul afirma că se afla la biroul din dormitorul său.
Nici măcar ora la care a fost găsit nu este clară: 4:30 sau 5:30, dimineaţa. Estimările oficiale susţineau că ar fi murit la ora 23:00, pe 28 septembrie. Nu s-a făcut nici-o autopsie.
În faţa credincioşilor, cardinalul Villot susţinea că a fost un accident tragic, afirmaţie interpretată de mulţi oameni ca şi o posibilă sinucidere a Papei. O asemenea explicatie defăimatoare şi total inacceptabilă nu putea veni decât din partea unui francmason, pentru că – într-adevăr – Cardinalul Villot era Mare Maestru Mason.
Anchetatorii nu au mai găsit în camera Suveranului Pontif, sticluţa de Effortil (medicamentul pe care-l lua Papa), la fel ca şi ochelarii şi papucii săi, probabil pentru că el vomitase pe ei. Acestea erau simptome ale otrăvirii cu digitalis.
Mai mult, testamentul Papei a dispărut. L-au îmbălsămat imediat după ce Villot a confirmat moartea sa la ora 5:30. A fost chemat un alt doctor decât cel care era oficial în măsură să constate decesul Papei. Don Lorenzi, doctorul personal şi secretarul credincios la Papei, a afirmat că ipoteza stopului cardiac nu poate fi susţinută.
