China va lansa, până la sfârşitul anului, a doua sondă lunară, în cadrul unui program în care va trimite un astronaut pe Lună până în 2020, informează AFP.
Sonda va fi plasată pe orbita Lunii, în misiunea Chang e-2, care se află momentan "în faza testelor premergătoare lansării", a declarat Wu Weiren, un oficial ocupat cu acest program.
Acestă misiune are ca scop testarea în vederea lansării unei rachete cu un vehicul teleghidat (Chang e-3), urmată de una ce va conţine un echipaj uman. Lansarea acestei sonde a fost iniţial programată pentru octombrie 2010, fără a se ştii o dată precisă.
Chinaşi-a lansat prima sondă lunară în 2007 şi a fost a treia ţară după SUA şi Rusia care a trimis un om în spaţiu, în 2003.
Antena3.ro