Autorităţile chineze l-au executat pe Liu Han (49 de ani), fondatorul companiei Hanlong Group, una dintre cele mai mari companii din lume care prelucrează minereul de fier.
Potrivit
South China Morning Post, Han fusese condamnat la pedeaspa capitală în luna mai a anului trecut. Lui i s-au imputat 13 capete de acuzare din Codul Penal şi a fost găsit vinovat în toate.
Ancheta a scos la iveală că Liu Han, unul dintre cei mai bogaţi chinezi, cu o avere ce depăşea 8 miliarde de dolari, conducea în secret un grup infracţional major, care fusese angajat în asasinate la comandă, jocuri de noroc ilegale şi trafic de armament.
Hanlong Group a fost fondat în 1997 şi a devenit una dintre cele mai mari companii care asigura necesarul de fier industriei internaţionale. Colosul financiar a fost amendat cu 300 de milioane de yuan pentru că a dat informaţii eronate legate de împrumuturile bancare.
De asemenea, patru asociaţi apropiaţi ai lui Han au fost şi ei executaţi.
Jurnaliştii din Hong Kong susţin că Liu Han făcea parte din anturajul fostului şef al Securităţii Statului, Zhou Yongkang, care a închis ochii la fărădelegile acestuia.
În decembrie anul trecut, Yongkang a fost demis din funcţie şi îndepărtat din organismul de conducere al partidului.
Conform unor surse neoficiale, el va fi în curând acuzat de corupţie la nivel înalt.