Antena 3 CNN Externe China a făcut să eşueze un acord asupra TikTok din cauza taxelor vamale, susține Trump: „Dacă aş fi dat o mică reducere, ar fi aprobat”

China a făcut să eşueze un acord asupra TikTok din cauza taxelor vamale, susține Trump: „Dacă aş fi dat o mică reducere, ar fi aprobat”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:30 07 Apr 2025 Modificat la 10:37 07 Apr 2025
tiktok retea sociala logo aplicatie
Americanii au adoptat o lege care impune chinezilor să cedeze controlul asupra Tiktok sub sancţiunea interzicerii în SUA. Sursa foto: Sean Gallup/ Getty Images

Donald Trump spune că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare TikTok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Dacă le-aş fi dat o mică reducere a tarifelor, ar fi aprobat acordul în 15 minute”, le-a declarat Trump, duminică, jurnaliştilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One. „Asta ne arată puterea tarifelor, nu?”, a continuat el.

O lege adoptată în 2024 de Congresul american impune chinezilor de la ByteDance să cedeze controlul asupra Tiktok sub sancţiunea interzicerii în Statele Unite.

La scurt timp după întoarcerea sa la Casa Albă la sfârşitul lunii ianuarie, Donald Trump a amânat termenul limită cu 75 de zile, până pe 5 aprilie. Apoi l-a prelungit încă o dată cu 75 de zile vineri, la două zile după ce a anunţat o serie de taxe vamale la toate importurile americane, în special de 34% asupra produselor chinezeşti.

Deconectarea ByteDance de aplicaţia TikTok din Statele Unite necesită unda verde din partea companiei-mamă, dar şi a autorităţilor chineze. Însă, nici primii, nici ultimii nu au validat până în prezent ideea de a vinde.

Donald Trump, după ce a încercat să forţeze deconectarea platformei în 2020, a pozat, încă din timpul ultimei campanii prezidenţiale americane, în salvatorul reţelei sociale cu 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite. 

×
x close