Antena 3 CNN Externe Cel puţin 51 de manifestanţi au fost ucişi în violenţele din Egipt

Cel puţin 51 de manifestanţi au fost ucişi în violenţele din Egipt

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:43 08 Iul 2013 Modificat la 21:43 08 Iul 2013
Cel puţin 51 de manifestanţi au fost ucişi în violenţele din Egipt
Foto: Intact Images/EPA
Fraţii Musulmani egipteni au făcut apel luni, la "revoltă", după ce armata a lansat tiruri în timpul unei manifestaţii de susţinere a preşedintelui înlăturat de la putere Mohamed Morsi, provocând moartea a cel puţin 51 de persoane şi rănirea altor 435, potrivit unui oficial al serviciilor de urgenţă.

Partidul Justiţiei şi Libertăţii (PLJ), organismul politic al Fraţilor Musulmani, face apel într-o declaraţie scrisă la "revolta marelui popor al Egiptului faţă de cei care încearcă să-i fure revoluţia cu tancurile", informează Mediafax.

PLJ "cere comunităţii internaţionale, grupurilor internaţionale şi tuturor oamenilor liberi din lume să intervină pentru a împiedica alte masacre (... şi) apariţia unei noi Sirii în lumea arabă", conform declaraţiei.

Potrivit Fraţilor Musulmani, cel puţin 35 de persoane au fost ucise în timp ce militari şi poliţişti au tras "cu gloanţe reale" asupra unor manifestanţi care se rugau luni dimineaţa.

"Bilanţul ar urma să crească", au adăugat ei în comunicat.

La rândul său, armata egipteană a acuzat "terorişti înarmaţi" de atacarea sediului Gărzii Republicane din Cairo, potrivit un comunicat citat de cotidianul oficial Al-Ahram.

"Dimineaţă, un grup de terorişti înarmaţi a încercat să invadeze (clădirea) Gărzii Republicane, atacând militari şi poliţia, provocând moartea unui ofiţer şi rănind mai mulţi recruţi, dintre care şase sunt în stare critică", a dat asigurări comunicatul.




×
x close