Antena 3 CNN Externe Cel puţin 30 de morţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion, în Kenya

Cel puţin 30 de morţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion, în Kenya

<1 minut de citit Publicat la 10:29 31 Dec 2017 Modificat la 10:29 31 Dec 2017
o_1c2lr1k9ejvr18vgtp4a1k7i8.jpg
foto: Twitter

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi 16 rănite în coliziunea dintre un autobuz şi un camion pe un drum din centrul Kenyei, a anunţat poliţia locală, relatează AFP.

'Avem 30 de morţi', a indicat comandantul poliţiei din Valea Rift, Zero Arome. 'Toate cadavrele au fost scoase din epave şi răniţii au transferaţi la spital', a spus el.

Accidentul s-a produs pe un traseu periculos de pe autostrada Nakuru-Eldoret unde un autobuz plecat din Busia, în vestul Kenyei, a intrat în coliziune cu un camion care venea de la Nakuru.

Comandantul poliţiei a adăugat că şoferii celor două vehicule se află printre persoanele ucise precum şi un copil de trei ani.

Aproximativ 3.000 de persoane mor în fiecare an în accidente rutiere în Kenya, potrivit unor date oficiale

×
x close