Cel mai mare smarald prelucrat din lume este scos la vânzare, printr-o licitaţie organizată de Western Star, în Kelowna, Canada. Piatra preţioasă are o greutate de peste 11,5 kg şi are forma unei mingi de rugby sau a unui pepene.
Smardul botezat "Teodora" (înseamnă "cadou de la Dumnezeu"), a fost găsit în Brazilia şi sculptat în India.
Locul exact unde a fost descoperit este păstrat secret, dar actualul proprietar, canadianul Regan Reaney, crede că piatra a fost găsită de o companie minieră mică şi apoi vândută, în stare brută, în India.
Reaney, care este proprietarul unui anticariat şi al unui mic magazin de bijuterii rare, este de părere că a făcut o investiţie bună, atunci când a cumpărat smaraldul de la un vânzător indian. Piatra preţioasă a fost deja evaluată la un preţ de 1.15 milioane de dolari, dar organizatorii licitaţiei speră să vândă piatra cu cel puţin 2 milioane de dolari.
"Teodora" este, ca mărime, al cincilea smarald care a fost descoperit până în prezent.