Antena 3 CNN Externe Cea mai mică inimă artificială implantată vreodată a salvat viaţa unui bebeluş de 16 luni

Cea mai mică inimă artificială implantată vreodată a salvat viaţa unui bebeluş de 16 luni

<1 minut de citit Publicat la 12:08 22 Mai 2012 Modificat la 12:08 22 Mai 2012
Cea mai mică inimă artificială implantată vreodată a salvat viaţa unui bebeluş de 16 luni
Foto: babble.com
Cea mai mică inimă artificială implantată vreodată a salvat, timp de 13 zile, viaţa unui bebeluş în vârstă de 16 luni, înainte ca acesta să primească un transplant, au anunţat, luni, reprezentanţii spitalului Bambino Gesu din Roma, citaţi de AFP.
   
"În luna martie, la spitalul Bambino Gesu, a fost implantată pentru prima dată în lume cea mai mică inimă artificială care există", a spus Antonio Amodeo, un reprezentant al spitalului italian, într-un comunicat. 
   
Copilul suferea de miocardită şi de o infecţie gravă a sistemului artificial de asistenţă ventriculară care îi fusese implantat anterior.
   
În aşteptarea unui donator de organe pentru o grefă, bebeluşul nu ar fi supravieţuit dacă nu ar fi primit, provizoriu, acest prototip experimental trimis de National Institute of Health (NIH) din Statele Unite ale Americii.
   
Prototipul de 11 grame conţine o pompă din titan. Implantarea lui a durat opt ore, iar operaţia a avut un grad de complexitate extraordinar de mare.
   
După 13 zile, un transplant cu o inimă veritabilă a putut fi efectuat cu succes de medicii italieni.
   
"La aproape două luni după intervenţie, copilul se află într-o stare de sănătate excelentă", a spus profesorul Amodeo.
   

×
x close