Le Monde a înregistrat câteva "scântei" în relaţia dintre Paris şi Bucureşti, în timpul întâlnirii ministrului francez cu preşedintele Traian Băsescu.
"Declaraţiile lui Valls nu-i plac lui Băsescu", titrează şi Libération. "Traian Băsescu, preşedintele României, afirmă că este gata de "colaborare totală" cu Franţa, dar respinge declaraţiile lui Manuel Valls, potrivit căruia romii sunt "alungaţi" din România".
Problema romilor este, totuşi, greu de rezolvat, scrie, la rândul său, Le Figaro, citând un consilier al premierului român.
"Dacă li se dau 300 sau chiar 500 de euro, aceşti romi vor urca, peste o săptămână, în autobuz şi vor reveni în Franţa", a recunoscut un consilier al prim-ministrului român. Consilierul a vorbit de "un cerc vicios".
Journal du Dimanche aminteşte contextul în care are loc vizita lui Manuel Valls la Bucureşti.
"Parisul se confruntă cu critici din partea organizaţiilor de apărare a romilor şi din partea ONU pentru politica sa de desfiinţare forţată a taberelor ilegale, iniţiată de Nicolas Sarkozy şi continuată de noul guvern socialist"
Vizita ministrului francez şi semnarea acordului pentru repatrierea romilor sunt relatate şi de agenţia Reuters, ca şi de alte mijloace de informare.