Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, a vizat Şcoala Elementară Sandy Hook după ce şi-a ucis mama, din cauză că el considera că femeia iubea şcoala "mai mult decât pe el", a declarat Joshua Flashman, în vârstă de 25 de ani. Flashman, care face parte din US Marine, este fiul unui pastor al unei biserici unde veneau membri ai familiilor unor victime ale atacului.
"Am aflat că Adam ştia despre o cerere a tutelei în instanţă şi planurile (ei) de a-l interna", a declarat Flashman pentru FoxNews.com. "Adam se pare că era foarte supărat din această cauză. S-a gândit că vrea să îl trimită departe. Din ceea ce am înţeles, era foarte, foarte furios. Eu cred că acesta ar fi putut să fie (motivul) care l-a determinat" să comită atacul, a precizat tânărul.
Potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, furia lui Lanza faţă de planuri ale mamei sale cu privire la un "viitor tratament pentru sănătate mentală" este considerată un posibil motiv al atacului.
Adam Lanza suferea de Sindromul Asperger, o tulburare comportamentală care ţine de autism, dar şi de probleme mentale şi emoţionale nespecificate.
26 de oameni, 20 de copii şi 6 adulţi, şi-au pierdut viaţa în urma atacului de la Şcoala Sandy Hook din Newtown, Connecticut.