Ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay, a anunţat vineri decizia anulării controversatei comenzi de 20.000 de mingi antistres din cauciuc, destinate militarilor. Măsura a fost luată în urma comentariilor ironice apărute pe Internet, relatează AFP, sursă citată de
Mediafax.
Iniţial, cele 20.000 de mingi antistres trebuiau să ajute trupele canadiene confruntate cu reduceri ale cheltuielilor, cu un scandal de spionaj şi cu încheierea misiunii de luptă în Afganistan. Comanda a fost făcută publică pe internet şi numeroşi utilizatori au criticat imediat această decizie pe site-urile de presă şi pe reţelele de socializare, considerând că este o mare risipă de fonduri publice.
"După ce ministrul MacKay a fost pus la curent cu acest contract, el a cerut oficialilor să anuleze această cheltuială inutilă pentru contribuabilii canadieni", a declarat vineri seara un purtător de cuvânt al ministrului Apărării.