Antena 3 CNN Externe Bulgaria. Cel mai mare protest anti-austeritate din ultimii ani. Manifestanţii cer demisia Guvernului

Bulgaria. Cel mai mare protest anti-austeritate din ultimii ani. Manifestanţii cer demisia Guvernului

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:22 17 Noi 2012 Modificat la 17:22 17 Noi 2012
Bulgaria. Cel mai mare protest anti-austeritate din ultimii ani. Manifestanţii cer demisia Guvernului
Foto: Mediafax/AFP
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Sofia, în cadrul celei mai mari manifestaţii anti-austeritate din ultimii ani, şi cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul în care guvernul gestionează economia în criză.

Susţinătorii Partidului Socialist Bulgar (BSP), de opoziţie, au ocupat piaţa Alexander Nevsky în faţa Catedralei Ortodoxe şi au cerut partidului de guvernământ, GERB, să plece de la putere.

"Obiectivul nostru este să revitalizăm Bulgaria pentru că guvernarea GERB a trimis ţara cu zeci de ani în urmă", susţine liderul BSP, Serghei Stanişev, potrivit Reuters.

La mai mult de trei ani de când a preluat puterea, popularitatea guvernului de centru-dreapta a scăzut considerabil în urma măsurilor de austeritate care au lovit în cererea internă şi în creşterea economică, partidul de guvernământ eşuând în încercarea de a creşte nivelul de trai al populaţiei din cea mai săracă ţară a Uniunii Europene.

Sondajele arată că, pentru prima dată, în luna septembrie numărul celor care se împotriveau guvernului l-a depăşit pe cel al susţinătorilor acestuia. Următoarele alegeri legislative vor avea loc în luna iunie 2013.

Aderarea la UE a adus prosperitate unora, dar a facilitat şi emigrarea, astfel că mulţi tineri au părăsit ţara, în special cei din zonele rurale, şi au lăsat în urma lor o populaţie săracă şi îmbătrânită.

Cu un venit mediu lunar de 460 de dolari şi cu o pensie medie de 176 de dolari, Bulgaria este una dintre ţările cele mai afectate de criza economică din Europa. Populaţia sa a scăzut de la 8,98 de milioane în anul 1988 la 7,32 de milioane în anul 2011.

×
x close