Antena 3 CNN Externe Băsescu sau Ponta? Cine reprezintă România la summitul UE

Băsescu sau Ponta? Cine reprezintă România la summitul UE

Băsescu sau Ponta? Cine reprezintă România la summitul UE
de M.Z.    |    18 Sep 2012   •   16:39

Premierul român Victor Ponta i-ar fi spus preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că este de acord ca preşedintele Traian Băsescu să reprezinte România la următorul summit UE de la Bruxelles, potrivit unei surse europene, citate de ediţia electronică a Wall Street Journal.

Un oficial de rang înalt de la Bruxelles susţine că Ponta i-a spus şefului Comisiei Europene, în timpul întâlnirii de luni de la Bruxelles, că acceptă ca Băsescu să participe la summit. De asemenea, un oficial apropiat Guvernului român a confirmat această informaţie.

În prezent, sunt puţine semne care arată că lupta dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-a domolit, existând temeri că tensiunile vor escalada în apropierea alegerilor parlamentare din decembrie.

Totuşi, la Bruxelles, cei doi încearcă să demonstreze că au trecut peste această etapă, cel mai concret semn fiind un acord privind reprezentarea ţării la summitul şefilor de stat şi de guvern de luna viitoare.



×
Subiecte în articol: Victor Ponta José Manuel Barroso
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Val de zboruri întârziate în România. Sezonul vacanţelor a început ca un coşmar
x close