Antena 3 CNN Externe Barack Obama, cu ochii în lacrimi după un discurs despre armele de foc - VIDEO

Barack Obama, cu ochii în lacrimi după un discurs despre armele de foc - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 23:01 05 Ian 2016 Modificat la 23:01 05 Ian 2016
barack obama 2.jpg
Președintele american Barack Obama a lansat marți un apel la intensificarea controalelor asupra cumpărătorilor de arme de foc pe internet și la târgurile de arme, subliniind că actualele excepții privind regimul acestor arme nu își au rostul, informează Reuters, AFP și DPA, citate de Agerpres.
'Trebuie să conștientizăm urgența absolută acum, întrucât mor oameni. Iar scuzele constante pentru lipsa de acțiune nu mai merg și nu mai sunt suficiente', a spus liderul de la Casa Albă.

Vizibil emoționat, Obama a evocat atacul cu arme de foc comis la școala din Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut, în decembrie 2012 de către un dezechilibrat mintal. Atacul s-a soldat cu moartea a 20 de elevi și șase profesori. Atacatorul, Adam Lanza, s-a sinucis la scurt timp după aceea.

'De câte ori mă gândesc la acei copii mă apucă furia. Și asta se întâmplă zilnic pe străzile din Chicago', a declarat președintele american, care nu și-a putut stăpâni lacrimile.

'Cred că putem găsi căi de a reduce violența cu arme de foc într-un mod care să fie conform cu Al Doilea Amendament', a spus el, făcând referire la dreptul de a purta arme prevăzut de Constituția SUA.

Președintele Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, a denunțat demersul președintelui Obama. 'În loc să se concentreze pe criminali și teroriști, el vrea cele mai stricte legi pentru cetățeni. Afirmațiile și acțiunile lui ajung la o formă de intimidare care subminează libertatea', a spus Ryan.

Inițiativa președintelui Obama de înăsprire a regimului armelor de foc a provocat o intensă dezbatere în Statele Unite, Partidul Republican susținând că nu este nevoie de o schimbare a normelor actuale privind armele de foc.

Barack Obama a cerut în mod repetat Congresului în ultimii ani să înăsprească legile privind armele de foc în SUA. Apelurile sale s-au amplificat după masacrul din 2012 de la Newtown și, în ultimele luni, după atacurile armate de la Colorado Springs (statul Colorado) și San Bernardino (statul California).

sursa: Youtube/BBC News

×
Etichete: Barack Obama
x close