Antena 3 CNN Externe Avionul lui Hollande, lovit de un fulger. Preşedintele Franţei a revenit la Paris şi a decolat apoi iar spre Germania

Avionul lui Hollande, lovit de un fulger. Preşedintele Franţei a revenit la Paris şi a decolat apoi iar spre Germania

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 19:31 15 Mai 2012 Modificat la 19:31 15 Mai 2012
Avionul lui Hollande, lovit de un fulger. Preşedintele Franţei a revenit la Paris şi a decolat apoi iar spre Germania
Foto: romaninuk.net
Update 19.47 - Avionul preşedintelui Franţei, Francois Hollande, a decolat din nou spre Germania, după ce s-a întors la Paris din cauza intemperiilor, anunţă Ministerul francez al Apărării, citat de AFP.

"Este posibil ca aeronava să fi fost atinsă de fulger. Din raţiuni de siguranţă, revenise la Paris. Dar acum a decolat din nou spre Germania", precizează Ministerul francez al Apărării.
____________________________________________

Avionul preşedintelui Franţei, Francois Hollande, a fost lovit de fulger, marţi, în drumul spre Berlin, piloţii luând decizia de a reveni la Paris, informează Reuters.

Aparatul lui Hollande decolase de la Paris şi se îndrepta spre Berlin, unde noul preşedinte al Franţei trebuia să se întâlnească, în cursul serii, cu cancelarul Angela Merkel.

Potrivit Ministerului francez al Apărării, avionul prezidenţial francez a fost atins de un fulger în timp ce traversa o zonă cu intemperii şi va reveni pe aeroportul din Paris.

Francois Hollande şi Angela Merkel urmau să discute despre pactul bugetar european şi despre criza politică din Grecia.


×
x close