Antena 3 CNN›Externe›
Avioane mai incomode de la Boeing. Cum vrea compania să atragă operatorii low-cost
Avioane mai incomode de la Boeing. Cum vrea compania să atragă operatorii low-cost
<1 minut de cititPublicat la 22:36 14 Iul 2014Modificat la 22:36 14 Iul 2014
Foto: wikipedia
Boeing lucrează la modificarea aeronavei 737, cu o singură punte, în care vrea să înghesuie mai multe locuri. În acest fel, reprezentanţii Boeing speră să atragă operatorii low-cost care vor să îmbarce cât mai mulţi pasageri pe cursele pe distanţe scurte, Bloomberg.
Avionul modificat va transporta până la 200 de persoane, din 2017, a declarat Ray Conner, director general la divizia de aeronave comerciale a Boeing.
Airbus şi Boeing vor extinderea capacităţii de transport a avioanelor cu o singură punte, în condiţiile în care clienţi precum Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, vor să micşoreze costurile pe pasager.
Compania Airbus a anunţat deja că vrea să crească numărul de locuri ale aeronavei A320neo cu 9, la 189, acelaşi avut de Ryanair în flota de avioane Boeing 737-800.
Boeing va reduce distanţa dintre scaune şi va adauga o uşă suplimentară în spatele aripii la acest model, care va avea şi o eficienţă operaţională îmbunătăţită cu 6%.
Şi Airbus intenţionează să mărească numărul de locuri la avioanele A321neo, cu 20, astfel încât cea mai mare aeronavă cu o singură punte a companiei să poată transporta până la 240 de persoane.