Avertizare de tsunami în Japonia, după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade a lovit coasta de nord-est a ţării, la ora locală 7.24 (1.24, ora României), a anunţat luni Agenţia meteorologică japoneză, citată de AFP.
Instituţia japoneză a emis avertizarea la adresa populaţiei de pe coasta prefecturii Miyagi, apreciind că un tsunami cu înălţimea de până la 50 de centimetri ar putea atinge litoralul.
Un cutremur cu magnitudinea 9, cel mai puternic înregistrat vreodată în Japonia, s-a produs în urmă cu peste două săptămâni în nord-estul ţării, fiind urmat de un tsunami cu valuri de zece metri înălţime.
Potrivit ultimului bilanţ al poliţiei nipone, bilanţul seismului şi valului uriaş de la 11 martie a ajuns la 10.035 de morţi şi 17.443 de persoane dispărute.