James Holmes, autorul atacului armat comis într-un cinema din Colorado şi soldat cu 12 morţi, a compărut pentru prima dată în instanţă, cu părul vopsit roşu şi cu un aer absent, relatează
AFP.
La trei zile după
masacrul comis într-un cinema din Aurora (Denver), tânărul de 24 de ani a apărut pentru prima dată în public, la tribunalul din comitatul Arapahoe.
Tânărul este acuzat de uciderea a 12 persoane şi rănirea altor 58 în timpul premierei filmului "Batman - The Dark Knight rises".
Conform presei locale, procurorii vor cere condamnarea lui la moarte, deşi o singură persoană a fost executată în Colorado în ultimii 36 de ani.
James Holmes este un fost student în neuroştiinţe în vârstă de 24 de ani a cărui reputaţie de singuratic porneşte încă din copilăria petrecută în sudul Californiei. Într-un formular completat la începutul lui 2011 pentru închirierea unei locuinţe, James Holmes se descria ca fiind un student "discret şi înţelegător", dezvăluie Denver Post pe site-ul său de Internet.