Focurile de armă au fost trase în momentul în care Zlatomir Ivanov, poreclit "Bereta", intra în Palatul de Justiţie. Aici urma să se judece apelul său împotriva sentinţei de opt ani de închisoare la care fusese condamnat acum un an, pentru trafic de droguri. În loc de instanţă, Ivanov a ajuns la spital, lovit de patru gloanţe la stomac, picioare şi un braţ. Tot la spital a fost dus bodyguardul său care a deschis şi el focul şi a primit, la rândul său, un glonţ.
Poliţiştii au stabilit că atentatorul a tras de la ultimul etaj al blocului din faţa tribunalului, unde se află birouri de avocaţi. În clădire a izbucnit un incendiu, probabil declanşat cu bună ştiinţă pentru a şterge urmele. Bineînţeles, trăgătorul s-a făcut nevăzut.
Medicii au anunţat că mafiotul a fost operat timp de şapte ore iar starea sa este extrem de gravă. În vârstă de 44 de ani, fost sportiv de performanţă, Zlatko Ivanov a făcut parte, în tinereţe, dintr-o unitate specială ale poliţiei, "Beretele Verzi", de unde şi-a luat porecla. Apoi a trecut de partea opusă a legii iar în 2003 era citat ca şef al uneia din cele şase reţele care-şi împărţiseră traficul de droguri din Bulgaria. Ivanov mai este suspectat de crime, tentative de omor, proxenetism, contrabandă de maşini şi alte delicte. După condamnarea de anul trecut, el a fost, totuşi, lăsat în arest la domiciliu, pe motiv de boală.