Antena 3 CNN Externe Arheologii britanici au anunţat că au descoperit biserica în care a fost înmormântat Richard al III-lea

Arheologii britanici au anunţat că au descoperit biserica în care a fost înmormântat Richard al III-lea

M.T.
1 minut de citit Publicat la 17:30 06 Sep 2012 Modificat la 17:30 06 Sep 2012
Arheologii britanici au anunţat că au descoperit biserica în care a fost înmormântat Richard al III-lea
Arheologii britanici au anunţat, miercuri, că au descoperit biserica în care Regele Richard al III-lea a fost înmormântat în 1485.

Descoperirea a fost făcută după ce o echipă de arheologi, condusă de Richard Buckley, a efectutat săpături într-o parcare din Leicester, operaţiune care a început pe data de 25 august.

Scopul săpăturilor a fost încă de la început găsirea bisericii medievale Greyfriars, despre care se crede că este locul în care Richard al III-lea a fost înmormântat.

Fostul monarh englez a murit în Bătălia de la Bosworth Field, care a avut loc în timpul războiului civil cunoscut sub numele de Războiul Rozelor.

Trupul său a fost adus la Leicester şi depus la Greyfriars, biserică a cărei urmă s-a pierdut în istorie, până când arheologii de la Universitatea locală au ajuns la concluzia că aceasta se găseşte sub parcarea din faţa unei clădiri de birouri a consiliului oraşului.

Pentru detectarea locului în care s-a săpat, arheologii au folosit un radar special, iar Richard Buckley nu are nicio îndoială că el şi colegii săi au găsit ceea ce căutau: „Dimensiunea pereţilor, felul în care este orientată clădirea, poziţia şi prezenţa plăcilor cu motive medievale pe podea şi multe alte elemente ne fac să fim aproape siguri că am găsit biserica Greyfriars”.

Echipa de arheologi plănuieşte să continue săpăturile, în căutarea rămăşiţelor lui Richard al III-lea, care, dacă vor fi descoperite, vor fi transportate la Catedrala din Leicester.

„Chiar dacă nu vom găsi mormântul lui Richard, investigaţia noastră ne-a recompensat suficient, pentru că aduce o contribuţie semnificativă la istoria medievală a oraşului Leicester”, a încheiat Buckley.

×
x close