
"Ne revoltăm în faţa înşelăciunilor, minciunilor şi manipulărilor şi împotriva transformării noastre în folclor de dragul profitului. Ei (oficialii din Guatemala - n.r.) nu spun adevărul despre calendarul mayaş" a declarat liderul alianţei mayaşe Oxlaljuj Ajpop, Felipe Gomez, pentru AFP.
Nemulţumirea alianţei vine după ce Ministerul Culturii din Guatemala a anunţat că, în 21 decembrie, va organiza un eveniment la care sunt aşteptate 90.000 persoane.
Ministerul a promovat aceste eveniment făcând referire la teoriile apocaliptice, potrivit cărora sfârşitul lumii va veni în acea zi.
În plus, şi agenţia de turism de stat din Mexic intenţionează să atragă 52 de milioane de turişti în cele cinci state din Mexic bogate în cultură mayaşă. În comparaţie, anul acesta au fost doar 22 de milioane de turişti în statul american, potrivit bussinessweek.com.
Alianţa Oxlaljuj Ajpop cataloghează demersul oficialilor ca fiind o dovadă de lipsă de respect faţă de cultura mayaşă.
"Data de 21 decembrie va marca începutul unui nou ciclu calendaristic, în care se vor petrece schimbări importante în plan personal, familial şi în societate, astfel încât să existe un echilibru între omenire şi natură", a subliniat Felipe Gomez pentru AFP.