
Iniţia, şefa guvernului german intenţiona să meargă la Kunduz, însă nu a putut ajunge în această regiune, din cauza ninsorilor abundente.
Ultima vizită efectuată de Angela Merkel în Afganistan a avut loc în decembrie 2010. Atunci, cancelarul a calificat pentru prima dată drept "război" luptele din această ţară.
Numărul militarilor germani din Afganistan era, pe 1 februarie, de 4.900, Germania fiind pe locul al treilea între ţările care contribuie cu trupe la Forţa internaţională a NATO (ISAF), după Statele Unite şi Marea Britanie.
O retragere totală a armatei germane din Afganistan este prevăzută până în 2014.