Antena 3 CNN Externe Angela Merkel: Europa, în cea mai grea perioadă după al Doilea Război Mondial

Angela Merkel: Europa, în cea mai grea perioadă după al Doilea Război Mondial

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 17:26 14 Noi 2011 Modificat la 17:26 14 Noi 2011
Angela Merkel: Europa, în cea mai grea perioadă după al Doilea Război Mondial
Foto: EPA/Intact Images
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat luni, că Europa se află în cea mai dificilă perioadă după al Doilea Război Mondial, informează Mediafax.

În cadrul unei reuniuni a propriului partid, Merkel a declarat că se teme că dacă euro se va prăbuşi întreaga Europă va eşua şi a promis să facă tot posbilul să împiedice o astfel de situaţie.

Mai multe voci din partidul cancelarului Germaniei, Uniunea Creştin Democrată, şi-au exprimat neulţumirea privind folosirea banilor Germaniei pentru salvarea unor state cu probleme din zona euro. O parte a membrilor consideră chiar că întregul proiect al zonei euro a fost o greşeală care trebuie acum reparată. Aceştia resping puternic derapajele fiscale din ţări precum Grecia şi se tem că ar putea fi compromisă independenţa Băncii Centrale Europene.

Şeful guvernului german a reluat apelul pentru introducerea unei taxe asupra tranzacţiilor bancare şi interzicerea vânzării de acţiuni în lipsă, dacă nu la nivel global cel puţin în zona euro. În cazul unei vânzări în lipsă, un broker împrumută pentru o anumită perioadă acţiuni de la proprietarul acestora. Brokerul vinde acţiunile şi mizează, pentru a obţine profit, pe o scădere a cotaţiei până la momentul când va trebui să cumpere pentru a înapoia titlurile.

×
x close