Antena 3 CNN Externe Americanii trimit o navă în căutarea avionului dispărut. "Avem indicii că s-a prăbuşit în Oceanul Indian"

Americanii trimit o navă în căutarea avionului dispărut. "Avem indicii că s-a prăbuşit în Oceanul Indian"

<1 minut de citit Publicat la 18:55 13 Mar 2014 Modificat la 18:55 13 Mar 2014
Americanii trimit o navă în căutarea avionului dispărut. &quot;Avem indicii că s-a prăbuşit în Oceanul Indian&quot;
Foto: wikipedia.org
Autorităţile americane deţin indicii potrivit cărora avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-ar fi putut prăbuşi în Oceanul Indian şi au trimis nava USS Kidd pentru a verifica respectiva zonă.

Potrivit unui oficial din cadrul Pentagonului citat de ABC News, va dura 24 de ore pentru ca nava să ajungă în zona respectivă. "Avem indicii că avionul s-a prăbuşit în Oceanul Indian", după ce ar fi zburat patru sau cinci ore după ce a dispărut de pe radar, a precizat oficialul.

Anunţul autorităţilor americane vine la câteva ore după ce oficiali malaysieni au declarat că au extins căutarea în Marea Andaman şi că au cerut ajutor din partea Indiei pentru găsirea avionului.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, cu 239 de persoane la bord, a dispărut undeva între estul Malaysiei şi Vietnam. Până în prezent, căutările nu au condus la niciun rezultat, în pofida mobilizării unor mijloace "fără precedent”.

×
x close